Ce înseamnă „victorie a la Pirus”?

Ce înseamnă „victorie a la Pirus”?

Începem un mini-serial despre unele expresii folosite în vorbirea curentă, dar și în literatură, sau în multe alte situații. Astăzi, pentru că este de mare actualitate în politica noastră, dar și în viața de zi cu zi, vom analiza expresia „victorie a la Pirus” sau „victoria lui Pirus”.

Înainte de toate, ca să vă incit, vom spune că regele Pirus a exclamat după ce a obținut o victorie pe câmpul de luptă: „Încă o victorie ca asta și suntem terminați!”. Dar să vedem despre cine și despre ce este vorba.

Evenimentele se petreceau în perioada de început a Imperiului Roman, când latinii porniți din regiunea Romei nici nu cuceriseră măcar întreaga Peninsulă Italică. Multe triburi le-au opus rezistență la expansiunea lor, iar populațiile mai avansate din punct de vedere cultural și economic au fost mai bine organizate și au fost mult mai greu cucerite.

În sudul Italiei de zi se află orașul Taranto, important port și acum și în vechime (numit atunci Terantum). Zona era colonizată de greci, care s-au ridicat pentru a-și apăra teritoriile de atacurile romanilor, împreună cu triburile locale. Pirus era regele grec al Epirului, regiunea vecină din nord-vestul Greciei de azi și a fost numit ca și comandat al armatelor de rezistență. De aceea războiul dintre anii 280-275 î.Hr. s-a numit și războiul piric.

Bătăliile de la Heraclea (280 î.Hr.) și Asculum (279 î.Hr.), ambele situate în sudul Italiei de azi, au fost câștigate de coaliția grecilor conduși de Pirus, dar cu costuri în vieți omenești atât de mari încât acesta a exprimat cuvintele pe care le-am subliniat mai sus.

Până în ziua de azi a rămas sintagma de victorie „a la Pirus” pentru a descrie o victorie cu costuri uriașe, care de fapt nu aduce nici un avantaj. Așa a fost și în antichitate, când Pirus și-a dat seama că nu va putea să înlocuiască oamenii pierduți și că în cele din urmă, romanii care aveau resurse uriașe, tot vor câștiga, fapt care s-a și întâmplat.

În zilele noastre în politica românească se duc lupte teribile, în care partea ce câștigă de fapt câștigă o iluzie și în realitate pierd toți, țara în primul rând. În familiile disfuncționale, certurile interminabile dintre soți aduc uneori unuia dintre ei o așa zisă victorie iluzorie, când de fapt este o victorie „a la Pirus”.

Și în istorie, în multele războaie care au avut loc în decursul vremurilor, sunt nenumărate exemple de astfel de victorii dezastruoase, în care partea învingătoare suferă pierderi uriașe.