Tu știi cum să-ți alegi prizele electrice pentru casa ta?
Îți construiești o casă nouă sau renovezi una mai veche și ai nevoie de o mulțime de lucruri pe care trebuie să le cumperi. De obicei toată lumea se interesează de varul lavabil, de gleturi, de elemente de decor felurite, deoarece toată lumea își dorește o casă frumoasă.
Dar atunci când faci sau refaci o casă, e nevoie și de instalații sanitare și electrice. Forma și culoarea cabinei de duș sau a chiuvetelor este de cele mai multe ori aleasă după gusturile doamnelor și oferta este destul de variată, astfel încât să satisfacă pe toată lumea.
Când vine vorba însă despre instalațiile electrice, este bine să ne consultăm în prealabil cu niște specialiști, pentru că nu tot ceea ce ne place este și bun pentru casa cea nouă. Dar ca să avem cât de cât habar, în acest articol vom scrie foarte pe scurt câte ceva despre prizele electrice.
În primul rând atunci când se proiectează instalația electrică trebuie știut foarte bine cum va fi folosită și mai ales care va fi amplasamentul echipamentelor electrocasnice mari consumatoare de energie: frigiderul, mașina de spălat rufe, mașina de spălat vase, aparatul de aer condiționat și elementele electrice de încălzire (inclusiv cuptorul elecric).
După energie electrică pe care vor trebui să o furnizeze aparatului electrocasnic vom avea deci:
- prize de mică putere;
- prize de mare putere.
Dacă marea majoritate a aparatelor electronice consumă puțin, cele mari consumatoare de energie vor trebui tratate după „rangul” lor și instalația electrică va trebui dimensionată ca atare, inclusiv prizele. Toate prizele cumpărate de la magazinele serioase, autorizate, au trecută în specificații și intensitatea curentului electric suportat. Unele chiar au trecută puterea maximă admisibilă, pentru ca priza să reziste, să nu se topească, să nu ia foc. Cele mai multe incendii produse de la instalațiile electrice au tocmai această cauză, montarea de prize necorespunzătoare care nu rezistă la curenții ceruți de marii consumatori.
După modul în care sunt așezate pe perete, avem:
- prize încastrate;
- prize aparente.
Prizele încastrate, după cum le spune și numele, intră în perete în locașuri special destinate lor. La majoritatea caselor sunt cele mai folosite, din motive multiple lesne de înțeles. Prizele aparente însă se montează pe perete și se văd. Sunt folosite dacă vrem să mai montăm undeva o priză fără să mai facem șanțuri pentru cabluri prin pereți. De asemenea sunt preferate la căsuțele din lemn, la construcțiile anexe (magazii, garaje, foișor etc.).
După numărul de consumatori care se pot introduce simultan, există:
- prize simple, de obicei cele mai utilizate;
- prize multiple, având două, trei sau chiar mai multe „prize” în același corp.
Mai există și alte tipuri de prize în afară de cele prezentate pe scurt aici, pentru diverse scopuri, cum ar fi cele cu capac sau cu protecție la apă, la alți agenți de mediu dăunători sau chiar la explozii (nu trebuie să facă nici un fel de scânteie, oricât de mică). Dar mai există și prize speciale destinate uzului industrial, dar nu discută despre acestea aici.

Fiind mari consumatori de electricitate, noi am optat pentru prize multiple. Chiar util articolul.
Ma bucur ca il gasesti util 🙂