Creșterea speranței medii de viață – o realitate incontestabilă

Creșterea speranței medii de viață – o realitate incontestabilă

Se întâmplă mai mereu să mai auzim discuții „în popor” despre ce bine era înainte și ce sănătos mâncau oamenii și ce mult mai trăiau, pentru că nu existau în alimentație atâtea „chimicale”. Astfel de discuții însă nu au nici o bază reală pentru că nu se bazează pe date statistice veridice.

E adevărat că unii bunici și străbunici au prins lejer 90 de ani și nu au vizitat în viața lor spitalul, dar la fel de adevărat este și faptul că erau și oameni care mureau la 40 de ani de o banală apendicită, deoarece în satul în care trăiau ei izolați nu exista nici un fel de asistență medicală, în afară de cea oferită de babele pe post de vraci comunal.

O distinsă doamnă doctor mi-a spus însă odată, din surse serioase, că de fapt speranța medie de viață în țara noastră a crescut brusc cu 10 ani în anii de după revoluție, când au pătruns și pe piața noastră farmaceutică niște medicamente deosebit de importante: statinele și anticoagulantele. Acestea reduc mult riscurile de infarct miocardic și de accident vascular cerebral (AVC).

Statinele țin sub control colesterolul, în timp ce anticoagulantele împiedică formarea cheagurilor de sânge. Dar în nici un caz nu poți lua anticoagulante fără sfatul medicului, stabilit după o analiză serioasă INR. De fapt eram și eu pe undeva intrigat de această problemă a anticoagulantelor, așa că m-am interesat pentru voi și am scris drept urmare acest articol.

Dar de ce eram intrigat și care ar fi „paradoxul” anticoagulantelor? După cum le spune și numele, anticoagulantele sunt medicamente care împiedică sângele să coaguleze, adică să formeze cheaguri de sânge. Bun, ai sângele fluid, nu faci cheaguri așa că adio accident vascular cerebral și scăzute șanse de infarct… Am găsit „elixirul tinereții”…

Însă coagularea sângelui are un rol deosebit de important, pentru că permite corpului să reacționeze la orice mică rană și să își „închidă” singur vasele de sânge afectate, ca să se evite pierderea acestuia. Mai mult, dacă ai face exces de anticoagulante, nu ai muri de AVC, dar poți muri mult mai repede din cauza unei hemoragii interne. Cu alte cuvinte, orice tăietură, orice pișcătură sau chiar o ruptură de himen dacă vreți, se (auto)vindecă tocmai pentru că sângele are capacitatea să coaguleze, să formeze mici cheaguri „benefice”.

Ei bine, o analiză INR (raport normalizat internațional) stabilește în fond de ce cantitate de anticoagulante ai avea nevoie în funcție de multe și diverse caracteristici ale sângelui și corpului tău. Un INR se calculează după PT (timpul de protrombină), adică după timpul în care apar în sânge cheaguri, la adăugarea unui reactiv, cheaguri care până la un punct sunt absolut necesare, naturale și firești pentru funcționarea organismului uman.

O analiză INR este deci vitală pentru foarte mulți pacienți care urmează tratamente diverse ce includ și anticoagulante, dar și pentru pacienții care urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale, când sângerarea este oricum foarte abundentă și coagularea sângelui trebuie monitorizată foarte atent.

Pe lângă medicamente, la creșterea speranței medii de viață a contribuit desigur și asistența medicală, din ce în ce mai performantă, posibilă pentru că există aparatură performantă pentru analize. Medicii profesioniști au existat mereu și există și acum, dar condițiile mai bune pentru exercitarea profesiei au făcut și ele să crească speranța medie de viață a românilor.