De ce femeile își doresc atât de mult să se mărite?
Orice fetiță visează de mică momentul în care va fi mireasă. Mai apoi tinerele adolescente visează și ele cu ochii deschiși nu doar momentul în care se vor căsători, dar poate mai mult decât acesta, momentul în care vor fi cerute de soție.
Chiar dacă statisticile arată că în foarte multe țări ale lumii un procent îngrijorător de mare de căsătorii se termină prin divorț, fetițele, tinerele, femeile, tot își doresc să se căsătorească. În cele de mai sus m-am referit mai mult la femei, dar în realitate și bărbații își doresc o familie, care să le ofere stabilitate pe plan afectiv.
Dar care ar fi oare resorturile care le fac pe femei atât de „obsedate” de ideea de a se căsători? Ce anume declanșează în ele dorința ca relațiile lor să devină oficiale, parafate, ștampilate? Psihologii și antropologii au identificat mai multe mecanisme care concură către realizarea acestui deziderat.
- Atunci când primește un inel logodnă tânăra fată sau chiar femeia mai matură, capătă certitudinea unei siguranțe afective și materiale. Acum trăim cele mai bune momente din istoria umanității, când hrana și alte resurse de trai, chiar dacă nu sunt întotdeauna suficiente, sunt totuși îndestulătoare pentru majoritatea locuitorilor. Dar nu a fost dintotdeauna așa. În zeci de mii de ani de evoluție, femeii i s-a impregnat în gene ideea că prezența bărbatului vânător reprezintă o șansă în plus pentru supraviețuire, a ei și a copiilor.
- Pentru că am pomenit de copii, din capul locului știm cu toții că doar femeia dă naștere pruncilor. Ea știe tot din vremuri imemoriale că a avea copii și a-i crește nu este o sarcină neglijabilă, ci una deosebit de dificilă și de importantă. Ori o femeie căsătorită care-și implică serios și soțul în creșterea copiilor, are mai multe șanse de reușită în rezolvarea dificultăților vieții. Ne referim desigur la familiile normale, care nu-s disfuncționale, pentru că uneori femeii îi poate fi chiar mai ușor dacă ar scăpa de bărbatul iresponsabil, agresiv, imatur etc.
- Căsătoria a apărut în istoria umanității încă din comuna primitivă, de la finalul acestei epoci, imediat după ce a apărut și locuirea permanentă. A apărut mai ales din cauza problemelor de transmitere a moștenirii, a averii agonisite de-a lungul vieții. Căsătoria a fost și este o modalitate de a regla juridic, legal, multe aspecte legate de partea materială a existenței oamenilor. Bunurile materiale se acumulează cu greu, indiferent de epocă, după ani sau chiar zeci de ani de muncă și chibzuințe. Atunci când doi soți conlucrează și „trag la aceeași căruță”, cresc șansele de a acumula mai multe bunuri care să asigure un trai mai ușor și mai comod întregii familii.
- Deloc de neglijat, deși nu ar trebui să fie așa, este și presiunea socială pe care o resimte femeia necăsătorită, care tot își așteaptă alesul, sau pe care îl are, dar nu-l poate convinge să facă relația oficială. Dincolo de presiunea socială, subiectivă la urma urmei, mai există însă ceva foarte obiectiv și „nemilos”, anume ceasul biologic. Femeia poate da naștere copiilor doar până la o anumită vârstă, așa că ea dacă dorește să devină mamă într-o familie, trebuie totuși să se grăbească, mai mult sau mai puțin.
Chiar dacă un lănțișor aur nu certifică o logodnă, poate fi oferit în dar iubitei, ca o bijuterie „premergătoare” inelului de logodnă. Este o modalitate de a arăta fetei, femeii de alături, că relația evoluează către căsătorie, către un viitor împreună. Așa că o astfel de bijuterie îi poate da curaj bărbatului ca într-un viitor apropiat să treacă la următorul pas, cererea în căsătorie, care este echivalentul logodnei.
Pentru cititoarele necăsătorite, vă doresc să trăiți frumos marile evenimente, cererea în căsătorie, logodna, căsătoria, iar pentru cititorii necăsătoriți, hotărâți-vă domnilor și cumpărați inelul!
Chiar un subiect interesant. Și mai interesant ar fi de văzut de ce nu își doresc și bărbații la fel de mult să se căsătorească. Într-adevăr, cred că la femei e vorba de nevoia de stabilitate și, mai mult decât orice, de presiunea socială.
Buna idee! Multumesc pentru sugestie! Despre asta voi scrie intr-un articol viitor 🙂