De ce se tem bărbații de căsătorie?

De ce se tem bărbații de căsătorie?

Acum câteva articole în urmă scriam despre obsesia femeilor de a se căsătorii. Într-unul dintre comentariile la acel articol am primit și o sugestie pentru a dezbate un alt subiect. Iată deci, motivul pentru care m-am gândit să scriu astăzi despre un subiect în antiteză cu obsesia femeilor pentru căsătorie și voi încerca să răspund la întrebarea: de ce oare nu vor bărbații să se căsătorească?

Din capul locului trebuie spus că mă voi referi la bărbați așa în general, pentru că ei au o reținere în a face „marele pas”, deși și ei vor la un moment dat să se căsătorească la fel ca și femeile și să-și întemeieze o familie care să le fie sprijin și în care să-și găsească siguranța și liniștea mai ales pe plan emoțional.

Să vedem câteva aspecte doar de natură psihologică și psihosocială care-l determină pe bărbatul care are o relație strânsă cu o femeie, care are deci o iubită, să amâne cât mai mult momentul căsătoriei, deși i-a oferit deja în dar un lanț aur ca semn al iubirii și aprecierii lui.

De ce se tem bărbații de căsătorie?

Înainte de toate nu putem da la o parte pur și simplu sutele de mii de ani de evoluție, când oamenii primitivi au fost vânători-culegători. Așezările umane permanente și instituția căsătoriei au apărut mult mai recent, de câteva zeci de mii de ani, ceea ce la scară istorică nu înseamnă chiar atât de mult. În vremurile acelea, în vremurile comunei primitive, femeile erau cumva „împărțite” la comun, așa că ce rost ar fi avut să „te legi” de una singură când poți avea mai multe? Reflexul s-a păstrat și după apariția civilizației, adică a locuirii permanente. Bărbatul a rămas totuși un vânător și dacă acum nu mai poate vâna animale sălbatice, ce-i mai rămâne de vânat în afară de femelele din specia lui?

Deși în ultima vreme lucrurile s-au mai schimbat și copiii de ambele sexe sunt tratați la fel într-o familie normală, mai există încă tendința ca în unele culturi băiețeii să fie privilegiați în fața fetițelor. Micul prinț se învață de mic să fie cocoloșit de mamă și de bunică, dar când dă de realitatea crudă și tânăr fiind își găsește o iubită care-l tratează corect, dar fără „cocoloașe”, psihicul lui este pus în alertă maximă. El este descumpănit, apoi realizează că nimeni niciodată nu o să-l mai alinte ca mama. El caută o viitoare soție care să semene pe undeva cu mama, dar acest lucru este foarte dificil, pentru că femeile s-au emancipat și ele, iar bărbații se zice că rămân toată viața lor niște copii mari.

Acum băiatul mare are o iubită, chiar stă cu ea împreună încercând să-și adapteze ambii nevoile în funcție de partener. Împart deja cheltuielile, i-a oferit ei bijuterii, brățări damă  de exemplu, telefon smart sau cine știe ce și-o mai fi dorit ea, dar inelul de logodnă încă nu apare. Bărbații pur și simplu până la un moment dat fug de responsabilitate, să o spunem pe șleau. Îi este bine așa cum este, de ce să se „lege” cu acte? Bărbații iubesc foarte mult libertatea.

Bărbații se decid mai greu. Chiar dacă el are deja o iubită și nu de o zi-două, ci deja de o perioadă mai îndelungată, el nu se poate decide încă. Poate speră să găsească pe una mai grozavă sau este vorba despre presiunea socială, care la bărbați funcționează invers ca la femei. Dacă unei tinere femei îi spun rudele sau prietenii că are o anumită vârstă și ar trebui să se mărite, ea caută să se conformeze. Unui tânăr dacă i se spune așa ceva, el va face exact pe dos, pentru că este mai orgolios și nu vrea ca ceilalți să-l forțeze în vreun fel. El vrea să aibă impresia că poate decide în tot ceea ce îl privește.

Așa cum am mai spus-o la începutul articolului, vine o vreme când și bărbații își doresc cu ardoare să se căsătorească, iar dacă iubita știe cum să-l convingă de faptul că ea este aleasa, el va face în cele din urmă pasul cel mare. Un rol însemnat, poate cel mai însemnat, îl are și iubirea adevărată pe care oricine pur și simplu o simte, fie bărbat sau femeie.