Efectul Flynn și evoluția inteligenței umane
Provocat de un articol din presă care mi-a sărit în ochi, dar nu la modul figurat, ci chiar la propriu, printr-o promovare agresivă care chiar îți „arunca” în ochi textul și filmulețul, am căutat să aflu și eu ce este efectul Flynn, efect care se referă la evoluția în timp a inteligenței umane.
James Flynn (1934-2020) a fost un cercetător de origine americană, care a emigrat apoi în Noua Zeelandă și care a studiat cu precădere inteligența umană în cadrul imensului câmp al psihologiei. De-a lungul istoriei au existat oameni foarte inteligenți, dar până la apariție testelor standardizate, inteligența era de cele mai multe ori apreciată subiectiv.

Multă vreme inteligența era chiar confundată cu erudiția, cu „știința de carte”, cu volumul de cunoștințe pe care un om îl posedă. Dar inteligența se referă de fapt la adaptabilitatea unei persoane și la capacitatea de a găsi rapid soluții la diverse probleme.
Există acum pe lângă inteligența științifică (cea logico-matematică, sau „inginerească”) și alte sintagme cum ar fi inteligența emoțională, inteligența lingvistică sau chiar inteligența erotică. Însă studiile lui Flynn au urmărit așa-numita inteligența clasică, „pură”, cea referitoare la abilitățile creierului de a procesa și a face rapid diverse corelații în domeniul logicii, al matematicii și științei.
Primele teste standardizate pentru determinarea coeficientului de inteligență (IQ – intelligence quotient) au apărut în Statele Unite ale Americii la începutul secolului XX și au fost aplicate pe scară largă în timpul Primului Război Mondial, pentru a face selecția riguroasă și instruirea viitorilor ofițeri ai unei armate moderne și eficiente.
Mai târziu, în 1941, Raymond Catell (cercetător britanic-american) a propus și a teoretizat existența a două categorii ale inteligenței, așa numitele foarte plastic inteligență fluidă și inteligență cristalizată. Prima, inteligența fluidă, se referă la capacitatea creierului de a rezolva rapid anumite probleme, pe când cea de-a doua, inteligența cristalizată, se referă la acea „parte” a inteligenței care provine din erudiție, volumul vast de cunoștințe și experiență. Desigur că o persoană inteligentă le posedă pe amândouă aceste categorii de inteligență.
Revenind la studiile lui James Flynn, acesta a descoperit că nivelul de inteligență al subiecților testați a crescut de la an la an și de la generație la generație pe tot parcursul secolului XX și în secolul XXI, dar curba se pare că are o tendință de stabilizare. Cu alte cuvinte, copiii sunt mai inteligenți decât părinții lor, care la rândul lor sunt mai inteligenți decât erau bunicii. Ghiciți ceva? În articolul „agresiv” pe care l-am pomenit în start, era trecut exact pe dos…, pentru ca titlul să șocheze și să atragă, dar voi reveni.
Pentru a explica aceste rezultate, găsite peste tot în lume, în diverse țări de pe toate continentele, specialiștii au propus mai multe scenarii, care par destul de logice și care explică efectul observat de Flynn. Școala a devenit accesibilă mai peste tot în lume, cu mici excepții, iar analfabetismul nu mai este generalizat.
Standardul de viață de asemenea a crescut pentru majoritatea locuitorilor planetei, iar copiii se dezvoltă având acces la resurse de hrană, curățenie și sănătate cum nu au fost în alte vremuri. Referitor la sănătate, scăderea incidenței în societate a bolilor infecțioase a avut ca rezultat o dezvoltare mai armonioasă a creierului și creșterea IQ-ului.
Mediul de acum este mult mai stimulant pentru copii, tineri și adulți deopotrivă, deoarece se pot afla foarte multe lucruri dorite aproape instantaneu, cu ajutorul internetului, cel puțin în ultimele decenii. Copiii sunt receptivi la tot ceea ce este nou și dornici să învețe, mai ales atunci când informațiile le sunt prezentate într-un mod atractiv.
Un studiu american a demonstrat cu cifre faptul că până și renunțarea la introducerea aditivilor cu plumb în benzinele pentru automobile a condus la îmbunătățirea sănătății creierului și deci și la creșterea nivelului de inteligență.
Și totuși, din păcate, se mai remarcă un alt fapt, nu numai la noi, ci cam peste tot în lume și anume creșterea procentului de analfabeți funcționali. Poate că totuși una din legile lui Murphy rămâne valabilă, aceea care spune că pe Pământ cantitatea de inteligență este constantă, populația este în continuă creștere.
Flynn și alți cercetători au studiat rezultatele testelor de inteligență care se dau elevilor din școli, studenților din universități, angajaților din companiile de top, unde oricum ajung cei mai deștepți dintre pământeni. Dar marii mase a populației, le dă vreodată cineva teste pentru stabilirea IQ-ului?
Nu știm cât ar fi media coeficientului de inteligență, dacă s-ar lua în considerare toți locuitorii planetei, dar un fapt este cert, anume că a crescut prăpastia dintre cei care au cunoștințe superioare și o inteligență superioară și cei care consideră că a gândi este un fapt foarte dificil, dureros chiar.
Cred că este prima oară când aud de Efectul Flynn. Interesantă abordare, după părerea mea. Și eu cred că fiecare generație „nouă” este mai inteligentă decât cea de dinaintea ei, cu toate că nu sunt de aceeași părere în ceea ce privește evoluția învățământului, deci clar nu depind neapărat una de cealaltă.