5 greșeli pe care le poți face atunci când vopsești ouăle de Paști
Sfintele Sărbători de Paști aduc mare bucurie în sufletele tuturor creștinilor, fiind alături de Crăciun cele mai mari sărbători religioase. Dar gospodinele și gospodarii care vor să aibă sărbători frumoase alături de cei dragi au și foarte multă treabă în săptămâna premergătoare.
Desigur există și foarte multe lucruri de cumpărat „de-a gata”, însă pentru cei de modă veche, tot bunătățile preparate în casă sunt cele mai grozave.
Una dintre condițiile reușitei este să îți planifici foarte bine totul, pentru că așa cum spuneam, este foarte multă treabă de făcut. Iar ca să lucrezi cu drag și spor este foarte indicat să nu dai rateuri, să nu faci greșeli care să te demoralizeze și să te aglomereze și mai mult și să nu fii nevoit(ă) să faci din nou acea treabă.
Deși pare o treabă ușoară, vopsitul ouălor de Paști (vezi video) este una destul de migăloasă, iar reușita ei va aduce bucurie în inimile tuturor, pentru că niște ouă frumoase vor fi foarte apreciate de toți ai casei sau de oaspeți.
Dacă în anii din urmă ți-am vorbit pe blog despre cum să colorezi ouăle de Paști ( vezi AICI, AICI și AICI) azi îți voi vorbi despre 5 greșeli pe care le poți ușor evita ca să nu greșești cu vopsitul ouălor și să obții rezultatul dorit din prima, fără mari bătăi de cap.
5 greșeli pe care le poți face atunci când vopsești ouăle de Paște
1. Ouăle se sparg la fiert.
Ce poți să mai faci cu niște ouă fierte care au coaja fisurată sau spartă. Să le dai deoparte și să fierbi altele, pentru că în nici un caz nu vei obține ceva frumos dacă le vei vopsi așa sparte. Coaja se sparge și se fisurează cel mai ușor la șoc termic, așa că nu pune ouăle reci în apă fierbinte.
Pune ouăle în apă rece și lasă-le așa câteva minute, să ajungă la echilibru termic. Poate ouăle scoase din frigider sunt prea reci, sau poate apa e prea rece, așa că dacă le lași câteva minute împreună, vor ajunge la aceeași temperatură.
Apoi, pune ouăle într-o cratiță largă, pe un singur rând. Apoi pune cratița cu ouă la fiert, dar nu la foc mare, ci potrivit. După ce dau un clocot, închide focul și lasă-le 10-15 minute în cratița acoperită cu un capac. Eu prefer 15 minute, ca să iasă tari.
2. Ouăle se curăță foarte greu de coajă, după ce le spargi, ceea ce este destul de frustrant pentru cel care le curăță.
Asta se întâmplă pentru că folosești ouă prea proaspete. Pentru fiert și vopsit este indicat să folosești ouă ceva mai „vechi”, desigur nu expirate, tot proaspete, dar vechi de câteva zile. Pe cele foarte proaspete le poți folosi la altceva.
Când le cumperi de la magazin nu e o problemă că oricum au deja câteva zile, dar trebuie să ții cont de asta când ai ouă proaspete de la găinile tale din curte.
Un alt truc este să adaugi o lingură de oțet în apa în care fierbi ouăle.
3. Nu pregătești corect suprafețele de lucru.
Atât ouăle cât și locul unde le vei scoate după fiert trebuie să fie curate, dar mai ales fără nici cea mai mică urmă de grăsime. De aceea trebuie să speli ouăle cu apă și oțet sau cu doar un strop de detergent de vase (după care le vei clăti foarte bine).
Ai grijă să nu se atingă de grăsimi după ce le-ai spălat. Și după ce le scoți din apa în care au fiert, nu le pune oriunde, ci pe o hârtie curată, fără grăsimi.
4. Ai uitat de oțet.
Nu, nu e vorba aici despre acea lingură de oțet de pus în apa de fiert, ci de oțetul folosit împreună cu coloranții în procesul de vopsire.
La majoritatea vopselelor de ouă scrie pe plic să pui apă și o anumită cantitate de oțet. Nu încerca să „fentezi” asta, că nu merge. Oțetul are rolul lui și fără el vei rata totul. Fă ce scrie pe instrucțiuni!
5. Amesteci culorile.
În încercarea de a obține nuanțe noi, unii amestecă coloranții, dar rezultatul poate fi catastrofal. Fiecare vopsea are componentele ei care de cele mai multe ori nu pot fi amestecate cu altceva, ci doar cu anumite substanțe bine stabilite.
De aceea în industrie, cu scopul de a obține nuanțe noi, se cheltuiesc foarte mulți bani pentru cercetare. Culorile noi nu se obțin pur și simplu amestecând culori deja existente.
Dacă vei ține cont de aceste sfaturi, vei evita unele efecte neplăcute și vei putea obține ouă vopsite frumos din prima. Dar respectă și instrucțiunile pentru vopsire!
Leave a Reply