11 sfaturi ca să elimini mirosul neplăcut din pantofi
Odată cu venirea perioadei calde a anului (sfârșitul primăverii, vara și începutul toamnei), cu toții de întâlnim cu delicata problemă a mirosului neplăcut al pantofilor, mai precis al interiorului acestora.
Transpirația, căldura, praful și multe altele sunt o multitudine de factori care creează condiții propice pentru dezvoltarea în pantofii noștri dragi a o mulțime de specii de bacterii și ciuperci microscopice (fungi), care dau mirosul neplăcut din pantofi.
În plus, atunci când este cald avem tendința să petrecem mai mult timp afară sau mergând pe jos, ceea ce iarăși contribuie la apariția mirosurilor de pantofi „obosiți”.
Ce este de făcut? Dacă avem pantofii curați și pe interior, nu doar pe dinafară, ne vom bucura mai mult timp de ei, dar vom avea și picioare mai sănătoase, cu care ne vom putea plimba și mai mult. Așa că să vedem împreună soluțiile pe care le avem la îndemână.
11 sfaturi ca să elimini mirosul neplăcut din pantofi
1. Păstrează pantofii mereu curați. Pe dinafară îi dăm cu cremă, după ce am îndepărtat praful cu o cârpă moale. Dacă este și noroi, cârpa poate fi (desigur) și înmuiată în apă. Pantofii curați și uscați se pot da apoi cu cremă, care protejează pielea din care sunt făcuți, pătrunzând în ea.
Vezi AICI cum se poate depozita încălțămintea
Și interiorul trebuie curățat cu grijă, dar atenție, dacă am folosit o cârpă udă, pantofii nu trebuie uscați la soare, din motive lesne de înțeles. Pantofii se usucă într-un loc cu mult aer care circulă, dar nu în soare. În balcon este bine, sau dacă stăm la casă, pe o terasă la umbră, dar așezați pe ceva unde să nu-i poată ajunge câinele, ca să se distreze cu ei.
2. Pantofii este bine să fie schimbați cât mai des. Rareori vom folosi aceeași pereche de pantofi zile la rând. Bărbații mai acceptă treaba asta, din comoditate, dar femeile cu siguranță nu vor purta două zile la rând aceeași pantofi și îi vor schimba și fără să citească acest articol. Purtând mai multe perechi de pantofi, aceștia se vor usca pe interior în zilele de „pauză”.
3. Bicarbonatul de sodiu alimentar, cel pe care gospodinele îl pun în prăjituri, este foarte bun și pentru arsuri la stomac, dar și pentru a preveni dezvoltarea excesivă a bacteriilor sau fungilor din interiorul pantofilor.
Dar pentru asta nu cumpăra pliculețe minuscule de bicarbonat (dozate pentru o prăjitură), că o să dai repede faliment, ci cutii sau pungi mari, de jumătate de kilogram, că este per total mult mai ieftin.
Vezi AICI cum se poate îngriji încălțămintea din piele naturală
Cum se folosește? Se presară pur și simplu niște bicarbonat în interiorul ambilor pantofi și se lasă să acționeze peste noapte. Dimineața se scutură și se aruncă bicarbonatul, dar dacă rămân cantități infime în interior nu e nici o problemă, pentru că este o sare care nici nu pătează, nici nu irită talpa piciorului.
4. La fel se poate folosi și pudra de talc, cu diferența că aceasta se poate pune în pantofi (sau pe talpa piciorului) chiar înainte de a încălța pantofii pentru ieșirea la plimbare. Pudra de talc absoarbe umezeala din transpirație, iar interiorul pantofilor va rămâne mai uscat.
5. Peste noapte se poate lăsa să acționeze și levănțica sau salvia, două plante medicinale utilizate și în cosmetică. Se pot cumpăra de la piață și se pot păstra agățate undeva, pentru utilizare la nevoie.
Seara se pun frunze de salvie sau tulpini de levănțică în pantofi, apoi se lasă peste noapte pantofii la aer în balcon. Vor avea și miros frumos, dar și bacterii sau fungi în cantități mult reduse, deoarece aceste minunate plante, prin substanțele lor volatile, omoară bacteriile și fungii.
Vezi AICI cum se îngrjijesc călcâiele crăpate
6. Bunicele noastre mai foloseau și plante de pelin, puse în pantofi pentru eliminarea mirosurilor, dar și în șifonier, pentru îndepărtarea feluritelor gângănii care vor să-și împartă cu noi spațiul de locuit.
7. Cojile de portocală sau de grepfrut sunt și ele foarte utile, dar mai mult iarna probabil, căci atunci se pot cumpăra proaspete aceste fructe din magazine. Nu arunca deci cojile, că sunt bune la multe alte „aplicații gospodărești”.
8. Dintre uleiurile esențiale, pe lângă cel de lavandă, este bun și cel al arborelui de ceai (tea tree). Acestea se găsesc în magazinele tip plafar și nu costă mult.
Se pun câteva picături de ulei pe o bucățică de vată sau pe un mic tampon demachiant și se dă prin interiorul pantofului, care în prealabil a fost curățat de praf cu o cârpă moale. Evită contactul uleiurilor esențiale cu pielea, pentru că sunt foarte „puternice” și pot produce iritații.
9. În fine, poți cumpăra produse speciale pentru pantofi de tip spray, cum este acesta de aici, care au rolul de a distruge bacterii și fungi. Se pulverizează în pantofii curați și uscați (la interior).
10. Tălpicii (branțurile) din pantofi, după ce s-au uzat, se înlocuiesc cu altele noi, mai ales că nu costă decât câțiva lei o pereche iar unii tălpici sunt impregnați și cu substanțe anti-microbiene și anti-fungice.
11. Nu uita și de tălpile picioarelor: curate, uscate, cu șosete curate și uscate (dacă se poartă).
La final îți doresc o vară frumoasă cu multe plimbări în aer liber. Eu acum mă duc să pregătesc niște pantofi cu care o să mă încalț mâine.
eu iti zic din propria experienta ca cel mai bine functioneaza bicarbonatul de sodiu. Spray-urile pentru picioare sunt si scumpe si nu fac treaba la fel de buna. Plus adaosul mare de chimicale din ele…
Da, ai dreptate! Doar ca … na, e si asta o optiune 🙂